ERASMUS+ | Liceul Tehnologic ”Constantin Brâncuși” din Satu Mare parte din proiect | 6 elevi si 2 profesori au participat la activitățile de învățare-predare
În perioada 5 – 9 mai 2025, șase elevi și doi profesori de la Liceul Tehnologic ”Constantin Brâncuși” Satu Mare au participat la activitățile de învățare- predare – pregătire organizate de către școala parteneră din Izmir – Turcia, Buca Anadolu Lisesi, reprezentați prin elevii Ardelean Vanessa, Tripon Miruna, Tarța Maya, Frigy Alexandra, Ciorba Ștefan, Vas Richard și profesorii Robotin Gheorghina și Pop Olivia.
![]()
Prima zi a debutat cu ceremonia de deschidere a proiectului, unde directorul instituției, dl. Mehmet Kaya, alături de coordonatorul proiectului, Dl. Cem Göner, au adresat cuvinte călduroase de bun venit tuturor participanților. A urmat momentul, când toate școlile s-au prezentat pentru a aduce un gust al tradiției și culturii fiecăruia în parte, prin prezentarea scolii, a orașului și a țării de proveniență.
Profesorii au participat la o întâlnire formală în care s-au stabilit aspecte despre managementul și implementarea proiectului, respectiv s-a decis perioada următoarei întâlniri de proiect, care se va desfășura la Liceul Tehnologic Constantin Brâncuși Satu Mare.
![]()
A doua zi a debutat cu seminarul captivant „Schimbările climatice”, activitate susținută de reprezentanții municipalității din Izmir, după care grupul de 60 elevi și 12 profesori însoțitori s-au deplasat la Pădurea din Izmir. Aici, s-au desfășurat activități de ecologizare respectiv observarea și studierea biodiversității zonei, sub coordonarea Fundației Aegen Forest respectiv a municipalității din Izmir. Activitatea s-a finalizat cu o masă copioasă de prânz, în aer liber, cu mâncare și băutură tradițională locală.
Ziua de miercuri ne-a purtat pe valurile Mării Egee, participând cu toții la un seminar interactiv despre poluarea Mării, respectiv observând biodiversitatea acesteia, sub coordonarea expertului de la municipalitatea metropolitană Izmir. Activitatea marină a avut un real succes atât în rândul elevilor cât și al profesorilor. Ziua a continuat cu atelierul de lucru intitulat „De la Natură la Artă”, unde elevii au creat un poster imens din materiale colectate din natură.
![]()
Următoarea zi a fost dedicată exclusiv vizitelor culturale.
Astfel, Casa Fecioarei Maria – Meryem Ana Evi – lăcaș de pelerinaj creștin, Orașul Antic Efes – sit arheologic emblematic cu ruinele monumentale de temple romane și grecești, teatru și bibliotecă. Muzeul Experienței Efes – unde am călătorit înapoi în timp, cufundându-ne în atmosfera mistică a lumii antice.
Ziua s-a încheiat prin vizitarea satului tradițional, Sirince cu peisaje deosebit de frumoase, case vechi, straduțe înguste și o ospitalitate deosebită a localnicilor. Numele satului Sirince are o istorie ușor amuzantă, pentru că acum aproape 100 de ani, era cunoscut sub denumirea de “Cirkince”, care în traducere înseamnă “urât”. Încăpând cu anul 1926, la insistențele localnicilor, autoritățile au schimbat denumirea în “Sirince”, care înseamnă “drăguț.”
Ultima zi din cadrul întâlnirii de proiect s-a concentrat asupra familiarizării participanților cu flora și fauna Turciei, având oportunitatea de a descoperi frumusețile Parcului Zoologic din Izmir, o adevarată incursiune într-o pădure vastă, plină de viață! Parcul este extrem de mare și găzduiește animale, care trăiesc în medii spațioase și naturale.
![]()
Ultima activitate din cadrul întâlnirii de proiect, care a oferit exemple din lumea reală a biodiversității și a ecosistemelor a fost Paradisul păsărilor din Izmir – Izmir Birds Paradise – zonă dedicată observării păsărilor din Turcia, care se întinde pe o suprafață de peste 8.000 de hectare și găzduiește mai mult de 200 de specii de păsări, fiind un popas esențial pentru păsările migratoare. Sanctuarul oferă o oportunitate unică de a observa o gamă diversă de specii de păsări în habitatul lor natural, inclusiv flamingi, pelicani și stârci.
Organizatorii din partea liceului Buca Anadolu Lisesi Izmir au oferit oportunitatea elevilor celor cinci țări participante, să se cazeze în familii, ceea ce a însemnat un aport esențial pentru întregul proiect, astfel oferindu-li-se posibilitatea de a se familiariza cu o altă cultură și civilizație, de a descoperi felul în care tineretul trăiește și își petrece timpul liber.
Liceul Tehnologic Constantin Brâncuși Satu Mare aduce mulțumiri și felicită echipa organizatoare!














