Divertisment

Actorul american David Hasselhoff, (Baywatch), s-a căsătorit pentru a treia oară!

Actorul american David Hasselhoff, în vârstă de 66 de ani, s-a căsătorit pentru a treia oară, cu modelul Hayley Roberts, în vârstă de 38 de ani, iar ceremonia, la care au participat doar prieteni apropiaţi şi membri ai familiei, a avut loc în Italia, potrivit The Hollywood Reporter. 

Cei doi s-au cunoscut în urmă cu şapte ani, în Marea Britanie, pe când Hasselhoff era membru al juriului emisiunii de televiziune „Britain’s Got Talent”.

Hasselhoff şi Roberts s-au logodit în 2016. Actorul american a mai fost căsătorit cu actriţele Catherine Hickland (1984 – 1989) şi Pamela Bach (1989 – 2006), cu cea de-a doua având două fiice, Taylor Ann, născută în 1990, şi Hayley, născută în 1992. 
Cariera lui Hasselhoff a început cu un rol în serialul „Tânăr şi neliniştit”, pe care l-a jucat în perioada 1975 – 1982. În 1990, el şi-a lansat primul album muzical, „Looking for Freedom”, urmat apoi de „Crazy for You” (1991) şi „Miracle of Love” (1995).
Hasselhoff a revenit în lumea cinematografiei ca actor şi producător al „Baywatch – Echipa de intervenţie”, care l-a făcut celebru în întreaga lume. David Hasselhoff mai este celebru pentru rolul din serialul „Knight Rider”. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.