Lansarea oficială a Lions Club Civitas Satu Mare – un nou reper al implicării comunitare
Lansarea oficială a Lions Club Civitas Satu Mare – un nou reper al implicării comunitare
În data de 28 mai 2026, începând cu ora 18:00, la Sala de Evenimente Esedra din Satu Mare, va avea loc ceremonia oficială de cartare a Lions Club Civitas Satu Mare, un eveniment dedicat valorilor umanitare, prieteniei și spiritului de voluntariat.
Evenimentul marchează debutul unui nou club afiliat organizației internaționale Lions Clubs International, una dintre cele mai mari și respectate organizații de servicii comunitare din lume, activă în peste 200 de țări și teritorii. De peste un secol, Lions Clubs International promovează proiecte dedicate sprijinirii comunităților, educației, sănătății, protecției mediului și ajutorării persoanelor vulnerabile.
Prin înființarea Lions Club Civitas Satu Mare, municipiul Satu Mare se alătură unei rețele globale de oameni dedicați binelui comun, dezvoltării relațiilor de prietenie și susținerii inițiativelor cu impact social real.
Ceremonia de lansare va reuni membri ai organizației Lions, invitați speciali, reprezentanți ai mediului de afaceri și ai comunității locale, într-un cadru elegant și festiv. Organizatorii își propun ca acest moment să reprezinte începutul unor proiecte importante pentru comunitatea sătmăreană, construite pe solidaritate, implicare și responsabilitate socială.
„Ne dorim ca Lions Club Civitas Satu Mare să devină o voce activă în comunitate și un partener de încredere pentru proiectele dedicate oamenilor. Credem în puterea voluntariatului și în faptul că împreună putem construi o comunitate mai unită și mai puternică”, transmit reprezentanții clubului.
Evenimentul se va desfășura în ținută business casual, iar taxa de participare este de 400 lei/persoană.
Sub deviza internațională „We Serve”, Lions Club Civitas Satu Mare își asumă misiunea de a contribui activ la dezvoltarea unei comunități mai bune, bazată pe respect, colaborare și sprijin reciproc.
Împreună pentru o comunitate mai bună!
Adrian Bilanici