Internationale

Breaking News: Alertă în Munchen. Mai multe persoane au fost înjunghiate într-un atac

Alertă în orașul german Munchen. Mai multe persoane au fost înjunghiate de un bărbat care a reușit să fugă de la fața locului. Anunțul a fost făcut de autoritățile germane.

Motivul atacului este neclar în acest moment, însă mai multe echipaje au intervenit la fața locului, scrie libertatea.ro. Poliția a anunțat că patru persoane au fost rănite, iar starea lor nu este una gravă.

În zona a fost stabilit un perimetru de securitate, în timp ce oamenii au fost sfătuiți să rămână în locuințe până când suspectul va fi arestat. Acesta a fost descris drept un bărbat care are aproximativ 40 de ani. El a reușit să fugă cu o bicicletă.

Atacul a avut loc în Piaţa Rosenheimer, situată în centrul oraşului München, informează MEDIAFAX. Autorităţile germane au mobilizat zeci de echipaje de poliţie, inclusiv cu elicoptere, pentru capturarea agresorului.

Germania se află în alertă din cauza unor atacuri, dar și a unor informații că islamiștii pun la cale atentate. Țara a fost lovită deja de mai multe atacuri teroriste, cel mai grav fiind atacul din Berlin, în urma căruia 12 oameni și-au pierdut viața.

Raportul final în cazul atentatului a scos la iveală că autoritățile germane au făcut greșeli flagrante în acest caz, autorul atacului fiind pentru o scurtă perioadă în atenția lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.