DNA: Sechestru pe averea suspecţilor din dosarul Tel Drum. Liviu Dragnea printre cei vizaţi!

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au pus sechestru pe averea persoanelor urmărite penal din dosarul „Tel Drum”, între persoanele vizate de măsura anchetatorilor numărându-se şi Liviu Dragnea, au declarat surse judiciare.

Conform sursei citate, suspecţii din acest dosar au fost notificaţi şi urmează să vină la sediul DNA pentru a li se aduce la cunoştinţă faptul că averea lor va fi pusă sub sechestru.

Prin această măsură, procurorii încearcă să recupereze prejudiciul din acest dosar, care este estimat la 20 de milioane de euro şi 30 de milioane de lei.

În dosarul „Tel Drum”, în 13 noiembrie, procurorii DNA au anunţat, oficial, că Liviu Dragnea este urmărit penal pentru constituirea unui grup infracţional, abuz în serviciu şi infracţiuni privind deturnarea de fonduri europene, în legătură cu favorizarea companiei în privinţa acordării de contracte.

Faptele ar fi fost comise în perioada în care era preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman.

În dosar este cercetat şi Marian Fişcuci, descris de procurori drept persoană apropiată lui Liviu Dragnea şi acţionar majoritar (scriptic) al Tel Drum SA la data faptelor, acesta fiind acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat.

Petre Pitiş, fost consilier în cadrul CJ Teleorman, reprezentant al Tel Drum SA, este anchetat pentru constituirea unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi complicitate la abuz în serviciu, Florea Neda, reprezentant Tel Drum este cercetat pentru constiuirea unui grup infracţional şi complicitate la abuz în serviciu, Mugur Băţăuş, funcţionar în cadrul Consiliului Judeţean Teleorman, este suspectat de constiuirea unui grup infracţional, abuz în serviciu şi complicitate la infracţiuni privind obţinerea pe nedrept de fonduri europene, iar Victor Piperea, funcţionar în cadrul Consiliului Judeţean Teleorman, este urmărit penal pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi complicitate la infracţiuni privind obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

Parerea ta conteaza. Scrie un comentariu:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.