Inspectorii de muncă din cadrul I.T.M. Satu Mare au efectuat 150 de controale! 45 sancţiuni contravenţionale
În cursul lunii iunie 2022, inspectorii de muncă din cadrul I.T.M. Satu Mare au efectuat 150 de controale, din care 93 controale în domeniul relațiilor de muncă (RM) și 57 controale în domeniul securității și sănătății în muncă (SSM), fiind constatate 118 deficiențe pentru înlăturarea cărora s-au dispus în anexele proceselor verbale de control 193 măsuri pentru înlăturarea acestora.
I. Control Relații de muncă
Cu ocazia celor 93 controale în domeniul relaţiilor de muncă efectuate în luna iunie 2022 s-au aplicat în total 45 sancţiuni contravenţionale, din care 9 amenzi în valoare totală de 133.500 lei și 36 avertismente, inspectorii de muncă dispunând 120 măsuri pentru înlăturarea neconformităţilor faţă de prevederile legale.
Control securitate și sănătate în muncă
În domeniul securității și sănătății în muncă au fost efectuate 57 controale în cursul lunii iunie 2022, fiind constatate 73 deficiențe (neconformități față de prevederile legale). Au fost aplicate 73 sancțiuni contravenționale (8 amenzi în valoare totală de 56.000 lei și 65 avertismente). Au fost dispuse 73 măsuri pentru înlăturarea deficiențelor constatate.
În cursul lunii iunie 2022 au fost comunicate (de către angajatori) 13 evenimente (cercetate conform legii de către angajatori, dosarele de cercetare urmând a fi avizate de către I.T.M.).
III.Evidența muncii
În cursul lunii iunie 2022 au fost eliberate 44 adeverințe de vechime în muncă în baza documentelor existente în arhiva ITM, 6204 certificate/rapoarte cu informații extrase din baza de date REVISAL gestionată de Inspecția Muncii şi au fost eliberate 82 parole privind transmiterea revisal on-line de către angajatori. Au fost eliberate 12 carnete de muncă rămase neridicate de către titularii acestora.
IV.Soluționarea petițiilor și solicitărilor de informații de interes public
În cursul lunii iunie 2022 au fost înregistrate la I.T.M. Satu Mare 131 de petiții şi solicitări de informaţii din care 32 sesizări de la persoane fizice și 99 solicitări de informații (în scris) comunicându-se răspunsuri în scris la termenele prevăzute de Ordonanța nr. 27/2002 privind activitatea de soluționare a petițiilor și/sau, după caz, de Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public. Aproape 50% dintre petiții și solicitările de informații au fost adresate prin poșta electronică (e-mail) sau prin intermediul portalului extern (formularul electronic). Reamintim persoanelor care doresc să adreseze sesizări sau reclamații (îndeosebi cu ajutorul internetului) faptul că potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, petițiile anonime (sau cele în care nu sunt menționate datele de identificare ale petenților) nu se iau în considerare și se clasează.
Deasemenea aducem la cunoştinţa publicului că pentru eliberarea unui raport/extras revisal sau eliberarea de adeverinţe de vechime, cei interesaţi trebuie să se prezinte personal cu cartea de identitate la sediul instituţiei noastre din Satu Mare, B-dul Lucian Blaga, nr.41.