Angajații vor putea beneficia de abonamente la sălile de sport! Legea a fost promulgată
Angajații vor putea beneficia de abonamente la sălile de sport și de programe de recuperare medicală din partea firmelor la care lucrează.
Acestea vor fi neimpozabile și deductibile în limita a 400 de euro pe an pentru fiecare angajat.
Inițiatorii proiectului susțin că, prin astfel de beneficii, va crește performanța la serviciu și speră că va scădea numărul bolilor care periclitează capacitatea de muncă.
Legea a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis și urmează să fie publicată în Monitorul Oficial.