BIHOR: Primăriţa comunei Brusturi şi soţul acesteia, au fost reţinuti pentru 24 de ore, fiind acuzaţi de tentativă de omor!
Primăriţa PSD a comunei Brusturi din județul Bihor, Livia Bârlău, şi soţul acesteia, Petre Bârlău, au fost reţinuti pentru 24 de ore, fiind acuzaţi de tentativă de omor, după ce l-au bătut pe fostul procuror Ioan Bodogai, într-un magazin de materiale de construcții, informează publicația locală Bihoreanul.
Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor a admis solicitarea procurorilor, dispunând arestarea preventivă a Liviei şi a lui Petrică Bârlău pentru câte 30 de zile. Măsura nu este definitivă și fi contestată la Curtea de Apel Oradea. Livia Bârlău, edil în comuna Brusturi, va fi suspendată din funcţie, după cum a declarat, joi, prefectul judeţului Bihor, Dumitru Ţiplea.
Prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Gligor Sabău, a precizat că doi inculpaţi au fost reţinuţi ca fiind coautori la infracţiunea de tentativă la omor. Potrivit acestuia, cei doi i-au aplicat părţii vătămate mai multe lovituri la nivelul capului şi membrelor, care i-au pus viaţa în pericol. Leziunile provocate victimei necesită cel puţin 100 de zile de îngrijiri medicale, mai spune Gligor Sabău pentru sursa citată.