EducatieNationale

Grevă generală pe termen nelimitat, în Învățământ, de luni, 22 mai! Examenele elevilor, în pericol?

Veşti proaste pentru părinţii a peste 3 milioane de elevi şi copii de grădiniţă! Greva generală din învăţământ, care începe luni 22 mai, are şanse mari să fie prelungită pe termen nelimitat. Sindicaliştii n-au fost mulţumiţi de negocierile de ieri de la Guvern. Liderii Coaliţiei le-au oferit profesorilor debutanţi 2.000 de lei în plus pe an şi creşteri de salarii de maximum 8% pentru personalul nedidactic. Oferta a fost refuzată, aşa că peste 220.000 de dascăli şi personal auxiliar din învăţământ nu vor ţine cursuri. 

Colegiul Național al Liderilor din FSLI și FSE, organism de conducere format din reprezentanții județeni ai sindicatelor din educație, a decis respingerea ofertei Guvernului și menținerea deciziei de a intra în grevă generală pe termen nelimitat în școli, din data de 22 mai, ora 8:00, scrie Edupedu.ro

„Greva durează până în momentul în care cei care au semnat pentru declanșarea ei, tot în scris, vor renunța la această formă de protest. Nu este o perioada – ei sunt cei care hotărăsc”, a declarat Marius Nistor, liderul FSE „Spiru Haret”, la ieșirea de la negocierile cu premierul și mai mulți miniștri, plus Marcel Ciolacu, președintele PSD.

Oferta guvernului pentru protestatari a fost acordarea unor bonusuri pentru profesorii debutanți, bonusuri pentru profesorii din zone defavorizate și creșteri de salarii pentru personalul nedidactic.

Pe lângă stimulentele financiare pentru debutanți și cadrele didactice titulare din unitățile de învățământ aflate în zone defavorizate Guvernul a mai anunțat că „își asumă ca Educația să continue a fi prioritatea numărul unu”.

La întâlnirea cu liderii sindicali din Învățământ au participat, din partea Guvernului, premierul Nicolae Ciucă, ministrul Finanțelor Adrian Câciu, ministrul Muncii, Marius Budăi, ministrul Educației, Ligia Deca, ministrul de Interne, Lucian Bode. A fost prezent și președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, președinte PSD și co-președinte al coaliției de Guvernare. Șeful Secretariatului General al Guvernului, Marian Neacșu, a fost și el la ședință.

150.000 de cadre didactice și peste 70.000 de angajați din personalul auxiliar nu vor avea activitate de astazi în şcoli şi grădiniţe. Premierul le-a explicat în spatele uşilor închise sindicaliştilor că este cel mai prost moment pentru grevă din ultimii 10 ani, pentru că se produce instabilitate atunci când se schimbă un guvern cu altul.  

„Este absolut greu de explicat copiilor. În preajma examenelor, venim acum şi întărim această emoţie cu o situaţie care poate să degenereze într-o grevă generală”, a declarat Nicolae Ciucă, premierul României. 

Guvernul a anunţat, printr-un comunicat: „Ne-am asumat un calendar astfel încât pana la data de 15 iulie la nivelul Ministerului Muncii să fie finalizat proiectul noii legi a salarizării, pentru a putea demara dialogul cu partenerii sociali, astfel încât, la 1 septembrie, să poată fi înaintat Parlamentului României pentru aprobare.”

Adrian Bilanici

▪️ Digital Marketing ▪️ Specialist SEO - AI ▪️ Voice Overs ▪️ Jurnalist ▪️ Social Media Specialist ▪️ Artist ▪️ Vlogger ▪️ Google Ads Expert ▪️ Manage YouTube channels ▪️

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.