Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Les: ”Doresc să transmit întreaga mea compasiune familiilor afectate de tragicul atentat terorist!”
Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Les a transmis pe facebook un mesaj familiilor afectate de tragedie. ”Doresc să transmit întreaga mea compasiune familiilor afectate de tragicul atentat terorist produs în campusul în care își desfășoară activitatea și Ambasada României la Kabul.
În atacul îndreptat împotriva personalului străin staționat în capitala Afganistanului și-a pierdut viața un reprezentant al misiunii diplomatice a României, în vreme ce un al doilea membru al echipei a fost rănit. MApN va acorda tot sprijinul necesar în asemenea momente dificile. Reiterez pe această cale importanța luptei împotriva flagelului terorist, cât și nevoia de solidaritate”.
Un reprezentant al misiunii diplomatice a României la Kabul a decedat, iar altul a fost grav rănit după atacul terorist care a avut loc în Kabul, Afganistan, anunţă marţi Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Ministrul Afacerilor Externe, Ramona Mănescu, a declarat, marţi seară, că atacul terorist de la Kabul a vizat Ambasada României, precizând că a fost vorba de un asalt susţinut timp de câteva ore şi că imobilul respectiv nu mai poate fi utilizat.
„Este un moment foarte tragic pentru România pentru că un om şi-a pierdut viaţa, un om tânăr şi-a dat viaţa pentru a-i salva pe ceilalţi, într-un efort de a combate acest atac terorist. Este incredibil că avem în continuare aceste atacuri teroriste. Este la ordinea zilei această situaţie şi este incredibil. A fost ţintită Ambasada, misiunea României de acolo, a fost un atac susţinut cu maşini capcană, tiruri de mitralieră, aşa cum sunt obişnuiţi teroriştii talibani să acţioneze”, a declarat Ramona Mănescu, la Antena 3.