Cea de-a IX-a ediție a Festivalului Folcloric pentru preșcolari „Deschideți porțile mari”
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare, în parteneriat cu Inspectorarul Școlar Județean Satu Mare, Primăria și Consiliul Local Odoreu, Grădinița „Floare de Lotus” Odoreu, a organizat miercuri 1 iunie 2022, la Căminul Cultural din localitatea Odoreu cea de-a IX – a ediție a Festivalului folcloric pentru preșcolari „Deschideți porțile mari”.
Festivalul folcloric a reunit și în acest an peste 200 de copii înscriși în competiție la cele trei secțiuni: „Interpretare vocală”, „Formații coregrafice” și „Obiceiuri din folclorul copiilor”.
În deschiderea evenimentului au luat cuvântul: Robert Laszlo – managerul instituției organizatoare; Dumitru Pop – primarul comunei Odoreu; Adrian Cozma – deputat; Cristian Valer Beșeni – vicepreședintele Consiliului Județean Satu Mare; Anișoara Boitor – inspector școlar general; Monica Avășan – directoarea Grădiniței cu Program Săptămânal ,,Floarea de lotus „Odoreu și Maria Carmen Sas – referent C.J.C.P.C.T. Satu Mare.
Membrii juriului au fost: Maria Carmen Sas- președinte; dr. Mara Pușcaș – șef secție etnografie- Muzeul Județean Satu Mare; Leontina Dorca – maestru coregraf; Maria Gabriela Ardelean – inspector școlar educație timpurarie; Leontina Ghiț – fost inspector școlar; Monica Avășan – directoarea GPS „Floarea de Lotus” Odoreu și Marius Ardelean – viceprimarul comunei Odoreu. De la an la an, calitatea festivalului a crescut, formațiile și interpreții participanți fiind tot mai bine pregătiți, prezentându-se în concurs cu reprezentații autentice și costume respectând aspectele tradiționale.
Laureații acestei ediții: Marele premiu și Trofeul festivalului Formația de dansuri de la GPP „Dumbrava Minunată” -structura Mondiala Secțiunea Formații coregrafice Premiul I- Formația de dansuri codrenești de la GPS „Floarea de Lotus” din Odoreu Formatția de dansuri țigănești de la GPP Medieșu Aurit Premiul II – Formația de dansuri maghiare de la GPS „Floarea de Lotus” din Odoreu Premiul III – Formația de dansuri germane de la GPP Nr. 9 din Satu Mare Secțiunea Interpretare vocală grupuri Premiul I – Grupul de țâpuritoare de la GPN Valea Seacă Secțiunea Interpretare vocală – individual Premiul I – Nicole Gruia de la GPS „Floarea de Lotus” din Odoreu Băițan Aida de la GPN Valea Seacă Gavrău Emilia de la GPS „Floarea de Lotus” din Odoreu Premiul II – Andra Mocan de la GPP „Dumbrava Minunată” din Satu Mare Tomole David de la GPS „Floarea de Lotus” din Odoreu Berci Nicole de la GPN Decebal Premiul III – Roman Serena GPP Medieșu Aurit Sabău Cezara GPP Medieșu Aurit Mențiuni – Mititel Mihai de la GPP Nr.11 Smecicas Hadassah de la GPP Nr.33