CLUJ – Alerta cu BOMBA pe Aeroport. Pasagerul a fost arestat!
Zborul cu destinaţia Londra Lutton care ar fi trebuit să decoleze miercuri dimineaţa la ora 5.55 de pe Aeroportul din Cluj a plecat cu aproape 3 ore întârziere, după ce un călător a spus că are o bombă în bagajul de cabină, iar oamenii legii au verificat aeronava.
Potrivit unui comunicat transmis miercuri de reprezentanţii Aeroportului din Cluj, la ora 05.55, pe zborul Wizzair W63301, cu destinaţia Londra Lutton, unul din pasageri a spus că are o bombă în bagajul de cabină.
„Având în vedere gravitatea situaţiei create au fost declanşate procedurile specifice. Zborul a avut o întârziere de 2 ore şi 45 de minute”, au transmis reprezentanţii Aeroportului din Cluj.
După verificări, oamenii legii au stabilit că alarma a fost falsă.
„Pe zborul W6 3301 de la Cluj la Londra Luton, din 26 iulie, în timpul îmbarcării, un pasager a afirmat că deţine un dispozitiv exploziv. Echipajul WIZZ de serviciu a urmat procedurile standard pentru a asigura siguranţa tuturor pasagerilor, a echipajului şi a aeronavei şi a raportat imediat problema autorităţilor competente. Pasagerul a fost arestat şi, după reverificarea tuturor bagajelor, a pasagerilor şi a aeronavei, operaţiunile obişnuite au fost reluate”, au transmis, la rândul lor, reprezentanţii companiei Wizz Air.
Celelalte zboruri nu au fost afectate şi se desfăşoară conform programului, au mai spus reprezentanţii Aeroportului.