Divertisment

GESTUL EMOȚIONANT FĂCUT DE MANAGERUL UNUI SUPERMARKET, PENTRU O BĂTRÂNICĂ

Într-o lume în care binele este oferit cu „porția”, mai există oameni care se gândesc și la cei care au mai puțin decât ei. Managerul unui supermarket a impresionat pe toată lumea, după ce a făcut un gest emoționant vizavi de o bătrână care venea de câteva ori pe săptămână în magazin, pentru a citi cărțile de pe raft. 

Managerul supermarketului a instalat o canapea micuță în dreptul raionului cu cărți, astfel încât, acum, bătrânica poate citi liniștită, fără să mai obosească.

„Această bătrânică se ducea la supermarket de câteva ori pe săptămână, se oprea la rafturile cu cărți și se apuca să citească.👀📖
Managerul a crezut prima dată că e o întâmplare oarecare. Că bunicuța a văzut o carte care i-a atras atenția și că o răsfoiește. Nici vorbă! Bunicuța chiar se ducea la supermarket de câteva ori pe săptămână special ca să citească!
Și-atunci, managerul a așteptat-o într-o zi cu o banchetă, să aibă un loc cumsecade pe care să se așeze și să citească în tihnă.
Atât de simplu e să faci bine!❤️🧡💛
Iar dacă nici asta nu e o imagine bună de început ziua, chiar nu știm care ar mai putea fi!” se arată într-o postare făcută publică pe Facebook de Asociația ZI de BINE, potrivit cancan.ro.
Sursă foto: Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.