Interviuri

Interviu cu artista Andrada Bârsăuan: ”Harul pe care-l port zi de zi, l-am primit de la Dumnezeu”

Pentru început descriete în câteva cuvinte cititorilor noștri:

Mă numesc Andrada Bârsăuan ,  am venit  pe lume într-o iarnă geroasă, în aproapierea Crăciunului pe data de 21 decembrie 1995 ,  în județul Satu Mare… Ceea ce mă reprezintă aș putea spune : optimismul și încrederea în sine , altfel nu cred că aș fi reușit să înving tot ce am întâlnit de-a-lungul drumului meu , în viață… Am crescut într-o familie care m-a învățaț să cred în Dumnezeu , să ofer respect , întelegere și să port cu mândrie în suflet faptul că sunt româncă .

De la cine ai moștenit vocea asta atât de frumoasă?

Harul pe care-l port zi de zi , l-am primit de la Dumnezeu , el a avut grijă să-mi dăruiască cel mai de preț dar , pe care-l șlefuiesc prin muncă și dăruire , prin dorință și dragoste …. dar moștenirea cu siguranță vine de la bunica mea din partea tatălui , cea care m-a făcut să iubesc cântecul popular , prin glasul ei dulce , cântându-mi de când eram mic copil… Familia mea, este înzestrată cu harul acesta , fiecare are ureche muzicală , bunica mea a cântat , bunicul meu era taroste pe vremuri , verișorii mei cântă și vocal și la instrumente , cred că ni se potrivește vorba ceea   “s-a îmburdat carul cu noroc și talent , la noi”!

3. Ce înseamnă pentru tine muzica populară?

Muzica populară este o parte din mine, un izvor de bucurie și fericire prin care reușesc să transmit ceea ce simt și trăiesc , înseamnă felul prin care reușesc să îmi alin sufletul atât mie cât și oamenilor care mă ascultă…

4. Când și în ce împrejurări ai început să cânți?

După cum spuneam , cântecul popular era prezent mereu în casa noastră , bunica cânta mereu , eu însă de mică făceam concerte acasă , mi-amintesc și mă amuz cum cântam la telecomandă , considerându-l microfon , pană când într-o zi m-am decis să mă înscriu la Palatul Copiiilor din Satu Mare , la Ansamblul Codrișorul , unde am activat atât ca și solistă cât și dansatoare , asta fiind la vârsta de 9 ani , avându-l ca dascăl pe dl. Nicu Miclăuș.

Anii au trecut și pe urmă m-am înscris și la școala populară de Arte din Satu Mare  unde am activat 3 ani , însă ajungând la liceu , mi-am dorit să evoluez tot mai mult , fiindcă dintr-o pasiune pe care o aveam , muzica a devenit ceea ce mă reprezintă și ceea ce îmi doream să fac și pe viitor .

În clasa a 9-a m-am înscris la Școala populara de arte din Baia Mare “Liviu Borlan” unde am avut-o ca și profesoară pe d-na Voichița Regoș , activând 3 ani .

Nu mi-a fost ușor deloc fiindcă făceam naveta săptămânal la Baia Mare pentru orele de canto și teorie , deoarece făceam școala la Colegiul Național “Mihai Eminescu” din Satu Mare.

Pe parcul acestor ani am participat la diferite concursuri fiind o perioadă frumoasă din viața mea în care am acumulat multă experiență , încredere în mine și de altfel multe premii precum:

  • Premiul I -Festival Concurs National „Florile Ceahlaului” Piatra Neamt
    Premiul I-Festivalului-Concurs Național „Cântec Străbun”Alba Iulia
    Premiul I – Cânt la lume cu mult drag- Satu Mare
    Premiul III- Festival National ” Alină-te dor alină” Cicărlau
    Premiul special – Festivalul National „Pană de păun” Bistrita
    Mentiune 1+ Premiul orchestrei – „Festivalul National „Cantec mandru de pe Cris ” Oradea…

5. Ce proiecte ai pentru acest an?

Anul 2016 cred că este cel mai important pentru mine din punct de vedere profesional și muzical , deoarece anul acesta am reușit să finalizez primul meu album de folclor pe care l-am imprimat alături de maestrul Ovidiu Barteș!

Proiectul cel mai mare pe care l-am pregătit pentru acest an este lansarea albumului care va avea loc pe data de 5 MAI , ora 18:00 , la Casa de Cultură a Sindicatelor din Satu Mare , unde voi avea alături artiști deosebiți precum : Petrică Mureșan , Năstăcuța Iuga , Vasile Coca , Ionela Moruțan , Ciprian Picovici , Sânziana Toader , Ioana Pricop și Dragoș Nistor , precum și colegi din tânăra generație din zona Ardealului : Iulia Bucur , Alina Ceuca, Ovidiu Furnea , Bianca Stan , Ionuț Sima , Mădalina Mirza și Bianca Botișan, iar întregul spectacol va fi acompaniat de orchestra condusă de dirijorul Flaviu Dan.  Va fi un spectacol pentru care am muncit din greu să ofer sătmărenilor o amintire vie plină de frumusețe și cântec , de bucurie și liniște !

6. Ai încercat să cânți și alte genuri de muzică în afară de cea populară?

Da am încercat să cânt și alte genuri și vreau să spun că ascult cu mare drag și muzica ușoară de calitate , în special cântecele de pe vremea mamei , am o simpatie mare pentru valsuri! Specific că la evenimentele private la care sunt prezentă nunti , botezuri , petreceri , îmbin muzica populară , muzica ușoară și cea de petrecere , în așa fel încât să mulțumim oamenii și să fie pe seama așteptării lor!

7. Ce alte preocupări ai, în afara muzicii?

Alte preocupări în afară de muzică… hmmm, pot să spun că nu-mi petrec nici o zi fără muzică , eu studiez foarte des alături de colegii mei cu care mă prezint la evenimente , sunt mereu pe drumuri : emisiuni și filmări … Dar bucuria  și preocuparea mea este să încerc să-mi petrec cât mai mult timp alături de familie și de cei dragi.

8. Duce România lipsă de interpreți de muzică populară?

Nu cred că România duce lipsă de interpreți de muzică populară , din contră în prezent suntem foarte mulți ,față de vremurile în care puteai să-i numeri pe degete !

9. Ai făcut vreun compromis pentru a ajunge ceea ce ești acum?

Până să ajung ceea ce sunt acum , am renunțaț la multe lucruri care mi-ar trebui mult timp să le povestesc, dar aș putea să spun că am fost mereu plecată de acasă și acum sunt tot pe drumuri , e dificil să tot alergi, însă nu spun nimic cu părere de rău fiindcă tot ce fac este că așa aleg eu , fac cu mare drag , orice ar fi nu cred că aș putea să-mi văd ziua de mâine fără cântec… Și cred că sunt norocoasă deoarece am oameni alături de mine care mă susțin , mă ajută să evoluez , să nu-mi pierd niciodată speranța!

10. Care este cîntecul care te-a consacrat?

De-a-lungul anilor am scos mai multe cântece , însă nu cred că am avut unul care sa pot spune că datorită lui am ajuns unde sunt , în prezent titlul albumului , este un cântec care se pare că are cel mai mare succes , am observat din prima lui audiție la un spectacol alaturi de maestrul Ovidiu Barteș , alături de el realizând și acest album , un maestru despre care nu există cuvinte decât că pentru mine este cea mai dulce vioară și că reușește să facă creații inegalabile precum este și cântecul meu “ BADE OCHI DE VIORELE “, am fost întrebată într-un timp atat de scurt foarte des de cine mi-a creat-o , multe laude la adresa melodiei , ceea ce ma face să cred ca va fi piesa care mă va reprezenta de acum înainte .

11. De cîți ani “slujești” cîntecul popular?

Au trecut aproape 12 ani de când slujesc cântecul popular și sper din suflet să ajung să spun , sunt 50 de ani și încă mai pot (v-am spus că sunt optimistă și mi-am propus să ajung pe cel mai înalt nivel!)

12. Ce reprezintă pentru tine un costum popular?

Costum popular pentru mine este cea mai de preț îmbrăminte pe care o port și cel mai important element al fiecărui artist . Costumele mele sunt moștenire de la străbunica și nașa mea de botez.

13. Dorești să transmiți un mesaj publicului iubitor de muzică populară?

Le transmit în primul rând sănătate tuturor și multă credință în Dumnezeu , să nu uitați ceea ce ne reprezintă  cântecul nostru românesc , tradiția moștenită de la strămoși , obiceiuri frumoase pe care ar trebui să le păstrăm cu toții…  În cele din urmă, vreau să vă invit cu mare drag să-mi fiți părtași la bucuria lansării albumului meu , pe data de 5 mai , ora 18:00 , bilete gasindu-le la Casa de bilete a teatrului pe strada Horea nr 6. Va doresc sărbatori fericite , liniște și pace în suflete!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.