LISTA Interpol cu numele a 173 de adepţi Stat Islamic care ar putea comite atentate
Interpol a întocmit şi difuzat o listă cu 173 de adepţi ai ISIS care sunt suspectaţi că ar putea comite atacuri sinucigaşe în Europa. Agenţia a elaborat documentul pe baza informaţiilor serviciilor secrete americane, descoperite în timpul operaţiunilor din Siria şi Irak, scrie Guardian.
Serviciile de informaţii europene se tem că odată cu colapsul califatului islamic există un risc crescut ca adepţi ai acestuia să se îndrepte către Europa, plănuind lovituri de tip kamikaze şi acţionând singuri. Deocamdată, nu există vreo dovadă că persoanele ale căror nume sunt pe lista consultată de Guardian ar fi ajuns în Europa.
Documentul care a fost transmis partenerilor de secretariatul general al Interpol, la finalul lui mai, îi caracterizează pe suspecţi ca fiind luptători independenţi, care ar fi putut „fi instruiţi să construiască şi să plaseze dispozitive explozive improvizate, dar care pot provoca moartea sau rănirea gravă a victimelor”. „Este posibil ca aceştia să călătorească spre destinaţii internaţionale pentru a participa la acţiuni teroriste”, se mai arată în documentul consultat de Guardian.