Nationale

Noi modificări ale Codului Rutier care vizează dreptul de proprietate şi IPT-ul

Executivul pregăteşte o serie de modificări pentru Codul Rutier prin care se vor reglementa modul în care se va face schimbarea dreptului de proprietate după vânzarea unui autoturism şi noi reguli pentru obţinerea Inspecției Tehnice Periodice (ITP).

“În situaţia în care noul proprietar nu solicită transcrierea transmiterii dreptului de proprietate în termenul prevazut la alin (4) (90 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului – n. red.), înmatricularea vehiculului se suspendă de drept până la data transcrierii transmiterii dreptului de proprietare.

În cazul în care până la transcriere intervin transmiteri succesive ale dreptului de proprietate asupra vehiculului, termenul (…) curge de la data primei transmiteri a dreptului de proprietate”, este explicat in proiectul de OG, conform AvocatNet.ro. Noul Codul rutier va avea şi sancţiuni pentru persoanele care circulă cu automobile a căror înmatriculare a fost suspendată. Mai precis, soferii vor risca între nouă şi 20 de puncte-amendă, adică, în prezent, o amendă între 1.305 şi 2.900 de lei.

În ceea ce priveşte Inspecția Tehnică Periodică (ITP) principala noutate constă în suspendarea înmatriculării în cazul în care ITP-ul a expirat sau a fost anulată.

Pe de altă parte, ITP-ul ar trebui să fie obținut mai ușor, întrucât noțiunea de “defecțiuni tehnice” va fi înlocuită cu 3 tipuri de “deficiențe: minore, majore și periculoase. Practic, un șofer va putea obține ITP-ul chiar și atunci când mașina are deficiențe minore care nu afectează siguranța circulației.

Expirarea sau anularea Inspecției Tehnice Periodice (ITP) va avea ca efect suspendarea înmatriculării mașinii. Conducerea unei mașini cu înmatricularea suspendată se va sancționa cu amendă de până la 3.000 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.